Un meniu pe gustul celor mici
Colaborăm cu nutriționiști pentru mese sănătoase, gustoase și echilibrate în fiecare zi!
Descoperă meniul nostru
adaptat nevoilor copiilor cu vârste între 6 luni și 3 ani
Catering specializat
Prin intermediul unei companii de catering specializate în nutriția copiilor, asigurăm un meniu divers, redus în carbohidrați și bogat în legume, fructe și proteine. De asemenea, folosim doar ingrediente proaspete și nu includem mezeluri sau preparate prăjite. Alternăm meniul săptămânal, sub îndrumarea unui medic nutriționist, și îl punem mereu la dispoziția părinților.
Meniu baby
Pentru grupa baby, meniul este elaborat împreună cu părinții, ținându-se cont de etapa diversificării alimentației. Mâncarea este porționată în bucăți mici sau pasată, iar copiii sunt ajutați și supravegheați permanent la servirea acesteia. Ne adaptăm și suntem deschiși discuțiilor cu părinții pentru a îmbunătăți oferta noastră în funcție de nevoile specifice.
Diete personalizate
Fiecare copil are nevoi unice, iar noi respectăm rețetele care contribuie la sănătatea și bunăstarea celor mici. De aceea, acordăm o deosebită atenție nevoilor individuale dietetice ale copiilor, cum ar fi: diete fără gluten, intoleranțe alimentare sau cultură culinară.
Explorare culinară
În timpul meselor, le oferim copiilor libertatea de a mânca în funcție de propriile nevoi. Evităm stabilirea limitelor, permițându-i fiecărui copil să decidă cantitatea de alimente consumată. Îi încurajăm mereu să încerce noi alimente, respectându-le totodată alegerile și evitând orice formă de forțare.
Personal cu experiență
Personalul nostru care se ocupă de gestionarea alimentelor are competențe solide în igiena alimentară, fiind certificat prin absolvirea unui curs specializat, acreditat și recunoscut în domeniu. Ne angajăm să respectăm cele mai înalte standarde de igienă și siguranță alimentară pentru a asigura că preparatele noastre sunt întotdeauna proaspete, sănătoase și sigure pentru consumul copiilor.
Întregul personal al creșei și grădiniței a parcurs și a absolvit cursul de Prim Ajutor de Bază, organizat de o clinică acreditată în acest sens, având ca instructor un membru al personalului medical activ din Compartimentul de Asistență Medicală de Urgență și Transport – ambulanță.
De ce să alegi serviciile noastre de îngrijire pentru cei mici?

Procedură
înscriere
La Prietenii lui Noah, înscrierea este un proces simplu și direct. Echipa noastră este aici pentru a te ghida.

Servicii
complete
Creșa și grădinița noastră oferă servicii integrate și angajamentul față de dezvoltarea fiecărui copil.

Parenting
și nu numai
Propunem gamă de extraopțiuni: logopedie, limbajul semnelor, baby spa, dar și sprijin pentru părinți.
Events
Upcoming Workshops & Events
Stay updated with our upcoming workshops and events.

Cooking Workshop for Kids
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Pottery Workshop for Kids
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.

Puppet Theater in Bucharest
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.
Vrei să descoperi sediul și serviciile noastre?
Întrebări frecvente
Găsește aici răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre creșă, grădiniță și servicii suplimentare.
Oferim o gamă variată de extraopțiuni: logopedie, limbajul semnelor, baby spa, dar și sprijin pentru părinți și viitori părinți.
Trimite-ne un mesaj și hai să programăm o vizită. Adu-l și pe cel mic.
Grădinița dispune de un spațiu amenajat pentru joacă, explorare și aventură în aer liber. Vino în vizită!
Parent Testimonials
Hear what parents have to say about our services
John Doe
Jane Smith
Mike Johnson